Schizofrenia este realmente o boală mintală gravă care afectează modul în care o persoană gândește, simte și se comportă. Persoanele cu schizofrenie pot părea că au pierdut contactul cu realitatea, ceea ce provoacă o suferință importantă pentru individ, membrii familiei și prieteni într-un final pentru wellbeing-ul familial, cu afectare pe plan emoțional dar și fizic.
Schizofrenia și persistența ei
Dacă nu este tratată, simptomele schizofreniei pot fi persistente și invalidante. Cu toate acestea, sunt disponibile tratamente eficiente. Atunci când este administrat în timp util, coordonat și susținut, tratamentul poate ajuta persoanele afectate să își continue activitatea școlară sau jobul, să obțină independența și să se bucure de relații personale.
Schizofrenia este de obicei diagnosticată la sfârșitul adolescenței până la începutul celei de a treia decade și tinde să apară mai devreme la bărbați (adolescența târzie – 20 de ani) decât la femei (20 – 30 ani).
Un diagnostic de schizofrenie este stabilit deseori după primul episod de psihoză acută, atunci când indivizii prezintă mai întâi anumite simptome de schizofrenie. Schimbările treptate în gândire, dispoziție și funcționarea socială încep adesea înainte de primul episod de psihoză, de obicei începând încă din adolescență.
Schizofrenia poate apărea și la copiii mai mici, dar este rar ca aceasta să apară înainte de sfârșitul adolescenței.
Cauzele – incomplet cunoscute
Cauzele schizofreniei nu sunt complet cunoscute, dar boala este considerată a fi de geneză multifactorială, ereditatea și stresul psihosocial fiind factori de risc. Aproximativ 90 de miliarde de celule nervoase ale creierului comunică între ele folosind substanțe de semnal. Dopamina și glutamatul sunt cei doi neurotransmițători despre care se crede că sunt cei mai importanți în schizofrenie.
Substanțele care influențează dopamina și sistemele de glutamat pot provoca simptome asemănătoare schizofreniei.
Modelul de stres – vulnerabilitate reprezintă o teorie despre importanța factorilor de mediu pentru apariția tulburărilor psihiatrice, inclusiv a schizofreniei. Modelul se bazează pe observația că oamenii sunt sensibili diferit la stresul fizic sau mental. O persoană poate avea o vulnerabilitate scăzută și atunci este necesar un stres ridicat pentru a declanșa un episod psihotic, în timp ce vulnerabilitatea altei persoane poate fi mai mare și stresul poate declanșa o psihoză mult mai ușor. Poți verifica nivelul de stres cu ajutorul Scalei DASS.
Vulnerabilitatea poate fi determinată de factori genetici, complicații din timpul sarcinii, inclusiv infecții în perioada fetală și neonatală, care afectează creierul, tulburări ale dezvoltării creierului. Diverși factori de stres pot crește riscul de a dezvolta boala, precum insomnia, malnutriția, abuzul de alcool sau droguri, alte boli sistemice.
Alți factori de stres psihosocial, cum ar fi migrația, abandonul, traumele din copilărie, șomajul și lipsa unui adăpost cresc riscul apariției schizofreniei.
Moduri de diagnosticare
Pentru diagnosticare se folosesc interviuri și teste de evaluare special concepute pentru schizofrenie. Conform DSM-5, stabilirea diagnosticului de schizofrenie se poate face dacă o persoană are două sau mai multe simptome de bază timp de cel puțin o lună, dintre care una trebuie să fie halucinația, ideea delirantă sau vorbirea dezorganizată.
Simptome schizofrenie
- simptome pozitive: halucinații, idei delirante, gândire dezorganizată, comportament dezorganizat;
- simptome negative: izolare socială, lipsa implicării emoționale, sărăcirea limbajului, lipsa motivației, dificultate de a începe/termina o activitate.
Dacă sunt prezente simptome, se recomandă efectuarea unui istoric medical complet și examinarea somatică. Deși nu există teste de laborator pentru a diagnostica în mod specific schizofrenia, psihiatrul ar putea îndruma către diferite teste de diagnostic – cum ar fi RMN, CT sau analize de sânge – pentru a exclude boala somatică ca fiind cauza simptomelor, precum și excluderea abuzului de substanțe. Evaluarea psihiatrică și urmărirea pacientului se pot face prin telepsihiatrie, dar în episoadele psihotice acute se recomandă internarea în spital.
Episodul psihotic
Un episod psihotic se poate traduce printr-o distorsionare a percepției realității, ceea ce poate da simptome precum halucinații, idei delirante și modificări comportamentale. Halucinațiile pot fi experimentate prin toate simțurile. Cele mai frecvente constau în sunete sub formă de voci, care comentează sau îi comandă persoanei să facă anumite lucruri. Când o persoană schizofrenică începe să asculte vocile, aceasta poate deveni periculoasă, atunci având nevoie rapid de ajutor.
O idee delirantă reprezintă o credință fermă că lucrurile sunt într-un anumit fel, chiar dacă persoanele din jur știu că acest lucru nu este adevărat, spre exemplu, că ai fi persecutat, ai fi fost otrăvit sau amenințat cu moartea. Un anumit lucru sau eveniment este brusc interpretat că altceva sau este exacerbat. A auzi pe cineva vorbind poate fi interpretat greșit, că persoana care vorbește i-ar dori răul sau o emisiune la TV poate fi brusc percepută ca un mesaj secret adresat propriei persoane.
Senzațiile de monitorizare prin cameră video sau microfon sunt frecvente. Un raționament ilogic poate fi perceput într-o psihoză ca o realitate. Alte simptome ale schizofreniei sunt schimbările în modul de comunicare, interacțiune redusă cu mediul exterior, tendință de izolare, lipsa de motivație.
Conform DSM-5 (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders), subtipurile schizofreniei nu mai sunt actuale, în ciuda diferitelor particularități ale bolii.
Tratament schizofrenie
Medicamentele antipsihotice reduc simptomele, scopul tratamentului fiind de a gestiona eficient semnele și simptomele la cea mai mică doză posibilă, dar poate dura câteva săptămâni pentru a observa o îmbunătățire a simptomelor.
Deoarece medicamentele pentru schizofrenie pot provoca reacții adverse grave, persoanele cu schizofrenie pot avea o complianță terapeutică scăzută, în acest caz recomandându-se tratamentul injectabil.
Schizofrenia necesită tratament pe tot parcursul vieții, chiar și atunci când simptomele au dispărut iar telemedicina poate ajuta în acest sens. Tratamentul este farmacologic, iar terapia psihosocială poate ajuta la gestionarea anumitor probleme de comportament. În unele cazuri, poate fi necesară spitalizarea.
Poti citi articolul si pe Atlas Help Blog
0 Comments