Când solicităm o consultație psihiatrică?
Consultația psihiatrică este solicitată atunci când se dorește o analiză de specialitate a stării de sănătate mintală a unei persoane. Spre deosebire de alte specialități medicale, unde specialistul primește un rezumat al cazului, date de laborator, precum și o cerere de asistență, psihiatrul primește de obicei doar o trimitere cu un diagnostic prezumptiv și cererea de a i se face o evaluare pacientului. În ultimii ani însă, deschiderea populației către psihiatrie a înregistrat o creștere, astfel că cererile de evaluare au crescut foarte mult, de această dată nemaifiind necesare trimiterile de la medicul de familie sau alți specialiști.
Gândul de a merge la psihiatru poate fi însă copleșitor, întregul proces de căutare al unui cabinet cât mai apropiat și accesibil putând fi intimidant, mai ales pentru cei care o fac pentru prima oară. Teama de stigmatizare – sau de a deveni victima stigmatizării – împiedică multe persoane de a cauta ajutor profesionist. Problemele lăsate netratate se agravează frecvent, iar starea de sănătate se poate deteriora până la momentul în care este necesară o internare involuntară. De aceea este foarte importantă informarea continuă și accesibilitatea la consultul psihiatric.
Consultația psihiatrică online
Prin consultația online însă, o mare parte din acest proces se simplifică, accentul nemaifiind pus foarte mult pe implicațiile psihosociale ale unui consult psihiatric, ci se concentrează asupra găsirii unei soluții.
Odată cu dezvoltarea internetului și aplicațiilor de telemedicină, consultația psihiatrică a devenit foarte accesibilă, permițând progamarea directă la medicul dorit.
Telepsihiatria s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani, numeroase studii arătând beneficiile consultației online, precum creșterea ratei de supraviețuire și îmbunătățirea calității vieții pacienților dar și costurile mai accesibile, pe consultație, pe transport sau timpul consumat.
În Statele Unite ale Americii, utilizarea telemedicinii a crescut de la 0,16% în 2019 la 5,07% în 2020, iar dintre diagnosticele cele mai întâlnite, tulburările de sănătate mintală fiind pe primul loc.
În primele luni ale pandemiei în SUA, 71% dintre pacienți luaseră în considerare telemedicina, în timp ce jumătate trecuseră deja printr-o programare digitală. Deschiderea pacienților pentru telemedicină la începutul anului 2020 a crescut cu 33% față de anul precedent, iar 83% dintre pacienți se așteaptă să utilizeze telemedicina și după încetarea pandemiei.
Pentru mulți oameni, avantajul numărul unu al unui psihiatru online este flexibilitatea. Prin consultația online se crează un acces ușor și imediat la medici, folosind mijloacele proprii de comunicare (smartphone, tabletă, laptop). Telemedicina economisește pacientului peste 100 de minute din timpul lui, în comparație cu o vizită personală și poate efectua fiecare întâlnire cu medicul în confortul propriei case.
În urma unui sondaj în care pacienții au fost întrebați ce i-ar încuraja să se programeze pentru o consultație online, răspunsurile arată explicit și favorabil: factorii de confort, inclusiv tehnologie ușor de utilizat (69%), comunicarea (57%), capacitățile de programare online (47%) și disponibilitatea imediată a programării (47%).
Mediul digital poate fi preferat de cei care suferă de tulburări în care situațiile publice, vorbitul în public, prezența multor persoane creează o stare de disconfort, tulburări precum fobia socială sau agorafobia. Online, nu există o sală de așteptare aglomerată, discuții incomode sau recepție, ci doar pacientul și psihiatrul său.
Consultațiile digitale pot ajuta și pacienții cu mobilitate limitată sau a căror sănătate fizică îi împiedică să călătorească.
În plus, printr-o consultație online cresc semnificativ opțiunile, având posibilitatea de a minimiza impactul emoțional sau stigma atribuită consultației clasice. Pentru ca aceasta să decurgă normal, nu uitați de accesul la tehnologie și de calitatea bună a internetului.
0 Comments